In perioada 24-25 Octombrie, Clublul Alpin Roman Sectia Universitara Cluj a organizat in Rezervatia de Calcare de la Ampoita Tabara de Escalada de Toamna.
Pregatirile pentrut tabara au inceput cu vreo 3 saptamani inainte cand ne gandeam la o locatie adecvata, mai ales ca stiam ca o sa avem parte de foarte multi incepatori. Aveam cateva optiuni la indemana: Rimetea(Coltii Trascaului), Cheile Valisoarea(Aiudului), Cetatea Lita, Tureni, Rezervatia de Calcare De la Ampoita. Dupa cateve vizite preliminare si ceva pareri despre taberele anteriare am ales Rezervatia de Calcare de la Ampoita.
Zona este caracterizata de traseele pe fete verticale sau cazute cu alveole, predomina prizele scurse pe o stanca foarte compacta si aderenta. Pe alocuri insa intalnim si portiuni extrem de friabile in zonele cu intruziuni de brecii calcaroase. Cele 3 klippe de calcar alb cu inaltimi cuprinse intre 15 si 44 metri se evidentiaza clar in pesiajul domol de la poalele Trascaului, martori ai eroziunii selective recente dar si ai unei perioade mai vechi si framantate, marcate de miscari tehtonice ce au rupt cele 3 blocuri dintr-o faleza calcaroasa.
Alegerea noastra sa dovedit a fi una buna, avand in vedere at numarul mare de participanti(aproape 50) cat si multitudinea de trasee de diferite grade de dificultate incepand cu gradul 3 si terminind cu gradul 10. Au participat atat mebrii CAR Universitar, aspiranti cat si prieteni din Cluj-Napoca, Targu Mures, Brasov, Alba-Iulia, Polonia, Pascani: Adrian Pop, Adrian Tamasi, Ana Ignateanu, Anamaria Iobagel, Andreea Cozma, Andreea Samoila, Andrei Aschilean, Andrei Burnete, Andrei Diaconu, Alin Corhan, Bogdan Nechita, Calin Cara, Calin Floare, Catalin , Catalin Grigoriu, Catalina Zagrean, Cristina Pogacean, Ciprian Stoica, Claudiu Chiorean, Cristian Fodor, Cristina Donovici, Dan Jecan, Dana Zaharia, Dani Bucur, Delia Gavlitchi, Dodi, Dragos Hazi, Gratiela Sturza, Ibi Kratochwil, Imre Vekov, Ioana Bilea , Ioana Sarbu, Ioana Simea, Iulia Morariu, Liana Dragos, Matei Oprea, Mihaela Constantinescu, Mihai Constantinescu, Mihnea Prundeanu, Mirela Pop, Octavian Cuibus, Olga Choroszewska, Raluca Leuca, Razvan Samoila, Sergey Suslov, Severus Sepetan, Simona Elena Minzu, Stefan Cara, Titus Hen, Vlad Iobagiu.
Activitatile din prima zi(sambata) au avut in mare parte loc la Piatra 2 la o faleza cu trasee cu grade incepand cu 3 si terminand cu 8-, majoritea fiind fete cazute cu prize scurse dar si cateva fisuri si surplombe. Ziua a inceput cu o mica lectie de teorie pentru incepatari predate de catre Matei Oprea si Mihaela Constantinescu canstand in elemente de siguranta, noduri, piese de echipament si amenajari de manse. Apoi rand pe rand fiecare participant a aplicat cele invatate in trasee. Lumea a fost foarte dornica de cataract, mai ales ca vremea a tinut cu noi, avand parte de temperaturi in jurul a 20 de grade, care pe unii dintre noi ne-au indemnat si la un pui de somn de dupamasa. Seara unii au plecat sa manance o supa sau o placinta la pensiunile din zona, iar ceilati au amenajat un mic foc de tabara si au ramas la discutii pana in miez de noapte. Noaptea unii au petrecut-o durmind afara, indemnati atat de cerul instelat cat si de temperature ambianta.
A doua zi(duminica), vremea ne-a laut putin prin surprindere. Am avut parte de ceata si un pic de umezela diminetza, si nu ne prea faceam curaj sa cataram. Intr-un final in jurul orei 11 am prins putin curaj intrucat ceata parea sa ne lase in pace. Ziua a fost destul de interesanta. Multa lumea a vrut sa incerce traseele in regim cap de coarda, cele mai dornice de senzatii tari fiind fetele J. Au urmat apoi cateva exercitii de rapel predate de catre Mihai Constantinescu. Undeva spre sfarsitul zilei Catalina si Catalin au urcat un scurt traseu de alpinism ce ducea in varf la Piatra 2 starnind si celorlalti interesul. Asa ca rand pe rand toti au “cucerit” Piatra 2.
Text: Claudiu Chiorean
Poze: Mihai Constantinescu, Sergey Suslov, Titus Hen
Acuma cateva impresii de la participanti:
Andrei si Ibi:
A fost fain, am invatat o gramada, (mai putin sa impachetez coarda), am reusit sa fac pentru prima data un traseu de alpinism cap de coarda, (la escalada nu am avut curaj) si tin sa-i multumesc lui Mihai care a avut rabdare sa-mi explice multe probleme pe care nu le-am inteles in taberele anterioare.
A fost prima data cand a mers si Ibi cap pe traseu de escalada. Speram sa mai tina vremea buna cu noi sa mai putem face ceva ture de vreme calda.
Andreea Cosma:
Personal aceasta tabara a fost mai satisfacatoare decat cea din primavara pentru ca am facut si eu doua trasee cap (mici si usurele ce e drept dar cu ceva tot trebuia sa incep) si mini traseul de alpinism pe care l-am facut deoarece m-am bagat in seama la Catalin si Catalina carora apropo le multumesc ca m-au tras dupa ei :D care mi-a placut foarte mult.In rest sa spun despre oameni si atmosfera ca au fost de nota 10 se stie :P asa ca partea asta am sa o las oamenilor cu mai multa daruire si talent.
Ioana Bilea:
Aceasta e de departe una din cele mai reusite tabere de escalada ma asteptam sa fie atata lume.a fost o atmosfera nemaipomenita.m-am catarat pana am ramas fara amprenete :P este al doilea an de escalada la mine, la brasov merem cam in fiecare weekend(in vacanta oricand) cand e vreme buna si iarna la panou am avut multe de invatat aici si de-abea astept sa mai merg cu voi :D
Ciprian Stoica:
Pentru mine a fost o foarte placuta reintalnire cu escalada dupa mai bine de 10 ani. Habar nu aveam ca sunt asa de multe trasee de escalada la Pietrele Ampoitei. Am mai facut drumetii pe acolo cu fetele si sotia dar niciodata nu am observat multitudinea de spituri de pe stanc.
M-am catzarat pe cinci din mansele amplasate. Nu am mers niciodata cap de coarda. Este timp.. Muntii nu fug niciunde. Am preferat mai bine sa urc de mai multe ori aceeasi mansa dar sa o fac tot mai bine si sa incerc sa reduc teama si nesiguranta si sa le aduc la nivelul la care deja apare bucuria escaladei.
M-a impresionat foarte mult catzararea dezinvolta a domnisoarei Andreeeeeeeeea Samoila, care cu toata varsta frageda l-a surclasat clar pe taticu'. :-)) Bravo! Am tot dat-o ca exemplu fetelor mele care in ziua de sambata mi-au facut bucuria si au aparut si ele pe acolo dupa ce s-a incalzit un pic vremea. M-am bucurat foarte mult ca le-a placut si fetelor iesirea asta si greu s-au dat duse acasa.
Razvan Samoila:
Acum ajung si eu sa zic cateva lucruri despre Ampoita, multumesc Ciprian pentru aprecieri, de fapt Andreea iti multumeste... :-)
Si mie mi-a placut cum a mers. La inceput, dupa prima urcare, in bocancei, nu a fost prea entuziasmata. Pe urma dupa ce am imprumutat pentru ea niste papuci s-a descurcat mai bine si a inceput sa ma bata la cap ca "mai vreau tati sa catar" ... :-)
"Mie personal mi-a placut foarte mult aceasta experienta, mai ales ca am avut de a face cu multi oameni simpatici. Mi-ar placea sa repet o excursie cu acest grup. Pietrele au avut trasee interesante, chiar daca mie mi-a fost mai greu fiind mai scunda decat altii"... zice Andreea :-)
A urcat de vreo 5 ori si a facut si un rapel, deci mai mult decat mine :-)
Pacat ca a doua zi a trebuit sa plecam mai repede, dar a fost super si atat.
Multumesc mult celor care au avut rabdare cu noi si celor care ne-au imprumutat echipament.
Citind relatarile din ultima vreme, bag de seama ca avem printre noi si adevarate talente literare, foarte frumoase scrierile lor, te tin cu sufletul la gura si ai senzatia ca esti si tu acolo, cu cel care povesteste... :-) Super!
Raluca Leca:
Prima data cand am vazut oameni catarandu-se pe stanci si pe panou la televizor mi se parea un pic sience fiction pt mintea mea de copil...dar si incantator. Ii priveam ca p niste extraterestrii nebuni,extravaganti,insa cu profunda admiratie. Ma uitam la desene animate cu fete care detineau puteri magice si hipervitalitate si visam necontenit cum ma transform si eu intr-un spiridus/nimfa,ce sare de o pe masina pe alta,p cladiri,merge pe sarme,cabluri,catara,zboara...Dar era totul doar un vis..
Sa zbor nu am invatat, dar in tabara de la Ampoita am primit primele lectii despre escalada si una f importanta despre caderi;)) Nu e ceva supranatural,cum imi imginam in copilarie,dar e fantastic...Nu prinzi aripi,dar iti dezvolti gheare la maini si la picioare, nu stai in aer ,ci in cateva puncte de echilibru,cu care te tii strans legat de univers.
Sambata dimineata,8 fara 10,alerg pe strazi fara suflare,abia sesisez scancitul frunzelor uscate sub pasii mei.Azi nu mai am deranjeaza nici croncanitul ciorilor din Hasdeu.Adulmec aerul uscat de toamna si ma bucur sa zaresc petece de albastru p cer. Alerg...
La 8 si ceva,cand ajung si eu la locul de intalnire, ma trezesc in fata unei multimi de oameni cunsocuti si necunoscuti,echipati de munte,mai multi decat ma asteptam.Sunt fericita ca nu sunt ultima,a mai intarziat cineva.Ma azvarl in masina,ascultam muzica pe drum,atipesc usor si evit sa visez prea mult la ceea ce ma asteapta.Cand deschid ochii,suntem deja in Alba. Navalim cu toti in magazinul cu geci Stromberg si incepem sa probam de la xs la m. In final fiecare se alege cu o geaca si daca tot avem uniforma de 2culori de-acum ne putem imparti pe echipe:Verzii si Rosii.
And here we go again!Ampoita,here we are.
Un sat idilic,dispus intre coline, un peisaj mirific de toamna cu frumosul voal cu reflexe aurii-caramizii fluturand in bataia vantului.
Cad frunzele lin si fara mirare,fara interbare. Sus pe deal se zaresc stancile,neclintite.Lor nu le pasa ca e toamna.
Ce frumos ca soarele e sus pe cer...si ceru-i albastru!
Ne luam toti echipamentul,hamurile proprii sau imprumutate,espadrilele si incepatorii ca mine invatam sa facem nodul in 8,sa ne asiguram, sa filam si alte povesti de baza:)
Incep cu un traseu nu f usor pentru incepatori,dar nici dificil.Cel mai greu mi-e sa ma apropriu de stanca. Ma tem cand ma aflu in fata ei ca si cum eu as fi mica si slaba si ea mare,impunatoare,dura...Ma imbarbatez ,vazand ca si altii pot,de exemplu gargaritele.Voi face intrecere cu ele,pacat ca n-am si eu mai multe picioare:P
Nu am curaj sa privesc spre varf si nici in jos,ma uit doar inainte,doar spre ce imi e aproape.Inaintezi cu pasi mici,tremuratori,nesiguri...mai obosesc,mai ma las sprijinita in coarda pusa in tensiune de cel care fileaza. Daca incepe inima sa bata tare,ma linistesc ,pt ca e cineva jos,care vegheaza asupra mea...
Urc cu curaj,pentru ca am incredere in coarda si in cel care o tine strans in mainile lui. Viata mea sta legata intr-o coarda de un om.Nu gasesc prize de mana, picioarele nu imi stau sigure,nu stiu sa fixez varfurile.Mainile nu ma tin,muschii gambei imi sunt moi,dar trebuie totusi sa cred. Ma incordez,ma sprijin in aer,tin piatra stangaci intre degete,caut ceva stabil,dar nu e decat praf si gauri mici in perete. Ma agat de stanca si de credinta..Voi junge sus in top.!!Am reusit,sunt sus,eu si buburuzele...Regret ca in ascensiunea mea,a trebuit sa fac abstract de ele..si poate am impins pe vreuna jos.Poate n-a reusit sa-si despinda aripile.Poate a cazut in gol.
Scrutez cerul cu privirea ca o invingatoare, dar nu cu mandrie. Nu mi se pare c-am realizat mare lucru,cand ma uit in sus si vad ca totusi e atat de departe cerul. Imi amintesc ca viata-i frumoasa, ca e osambata minunata de toamna. Nu vreau sa cobor,vreau sa raman acolo sus sa-mi fac cuib p varful unei stanci...Mi-e frica sa ma las in jos,mi-e mult mai frica decat la urcare. Senzatia e cotropitoare. Si totusi ma las usor pe spate sprijinta de aer si de tensiunea corzii,inclestate.
Urmatoarele tarsee mi s-au parut mai usoare,nici nu m-am avantat in ceva greu...E o joaca, e ambitie,e curaj,e motivatie.
Seara pe deal,tinerii se aduna la un foc de tabara, si in scantei de salcam povestesc si viseaza de munte si viata...
Luna luceste asa sfanta si clara...
Dimineata, cand trag fermoarul absidei cortului,cateva raze se strecoara...e dimineata in zori de zi...la-la-la-la,la-la-la
Pana se ne luam insa micul dejun,se ridica ceata,si ne invaluie cu totul si stancile si sperantele ca va fi o zi buna de catarat. Mai stam putin de vorba,asteptand sa se retraga. Dupa ce lumea a inceput sa urce p stanca,in ciuda frigului,hotorati sa faca fata si atingerii pietrii reci, dupa ce mi-am luat si eu espadrile in picioare,ceata s-a furisat de printre noi,intimidata.Azi voi fi cap de coarda,prima mea escalada adevarata!!
Mi-e frica,inima mi se face cat un purice. As vrea sa dau inapoi,dar nu pot,pt ca nu pot sa renunt. Ceva ma cheama mai sus.As amana momentul primei atingeri a pietrii. Ma tem nu de caderi,ci de esec.Cu sau fara curaj,totusi,cuprind intre degete stanca si caut urmatoarea treapta spre varf. Sunt agitata,nu prea gandesc lucid,nu stiu sa evaluez corect prizele.Nu am destula incredere in musculatura mea,as vrea sa am ce sa tin sigur cu mana. In timp ce urc as vrea sa fie ceva,cineva care sa ma stranga de mana. Sunt libera,descatusata de stransori,nu ma bizui p nimeni pana la prima bucla. Sunt doar eu si stanca si fricile mele si inima mea slaba,care bate puternic.Inca un pas,in care imi pun toate fortele,o credinta puternica, o vointa de piatra,o mana intinsa spre cer.Avansez cu emotie, si reusesc sa ma asigur in prima bucla. Prind curaj,am trecut de primul hop.Mai sus,tot mai sus...
Nu gasesc prize,ma cuprinde nelinistea.Sunt prea libera in aer ca pasarea cerului, fara un sprijin, fara cineva care sa ma impinga din spate,fara cineva care sa-mi stea alaturi si sa-mi sopteacsa cuvinte de incurajare la ureche. Ma intalnesc cu mine,cea mica si slaba si fricoasa. Trebuie s-o conving pe Raluca cea mica si slaba sa nu se teama, doar sa creada. Nu imi mai pot controla muschii,tremur toata,nu de oboseala, ci de panica pe care nu o pot stapani. "Muschi,linistiti-va!inima,relax!take it easy!" Nu vor sa asculte! Sunt disperata,dar nu renunt. Nu mai am putere,nu ma asculta corpul,dar mai am credinta si vointa. "Hai!" Urc cu mintea si nu cu trupul,cu gandul ce biruie ezitarea. Am reusit sa depasesc momentul.De-acum e usor. Sunt sus,pe unde zboara gargaritele,dar nu ma simt prea sus. E cald,imi arunc polarul jos in vant,dar nu urmeaza un moment de striptease, ci de reculegere,de meditatie asupra frumusetii naturii.. Dupa inca o privire in sus,si un "Doamne ajuta!",ma las in jos p coarda spre pamantul moale si sigur.
Mai fac un traseu cap de coarda si am aceleasi probleme:nelinistea,gandurile ce mi-o iau razna,muschii ce-mi tremura, neincrederea.
Incerc al 3-lea,pe care nici mansa nu l-am facut fara o oarecare sustinere de jos. Totusi vreau sa incerc, vreau sa cred ca pot. Sunt putine prize si si acelea micute. Sunt prea preocupata sa gasesc ceva de care sa ma prind cu mainile,de parca as avea mai multa forte in brate. Nu sunt destul de atenta pe unde pun piciorul,bajbai,ezit,nu simt deloc stanca prin talpa groasa a espadrilelor..Dar sunt incurajata de jos.Ma las condusa de curaj,de noroc,pentru ca unoeri nu stiu sigur daca piciorul nu-mi va aluneca. Ajung la prima bucla,mai departe e si mai greu.In momentul in care simt ca imi slabesc muschii,iar privirea nu imi detecteaza nici-o priza de incredere,ma apuca panica..Trebuie sa infrunt din nou himerele mele,umbrele subconstientului ce ma imping in jos.Vad nergu in fata ochiilor, ceata,griul stancii. Nu pot continua,daca nu imi gasesc echilibrul interior,daca nu imi regasesc credinta de care sa ma agat.Se lasa intunericul in jurul meu,imagini haotice se deruleaza prin mintea mea...Nu am muschi antrenati,nici destula incredere in mine ca sa imblanzesc stanca. Am pielea moale,acum crapata si o lumina ce palpaie in mine.Cand vad stanca inclinata spre mine,am senzatia ca ma preseaza,ca ma oblig sa faca un pas gresit spre neant. Tremur... Mi-a amortit gamba,incerc un salt nesigur...AAAh! si alunec in gol....si in sperietura mea imi rasuna versuri din pasluml 91..ma gandecs la" ingerii,ce te vor duce in maini sa nu-ti lovesti piciorul de vreo piatra". Raman in prima asigurare,speraita si totusi usurata ca n-a fost chiar atat de rea cazatura. Ma relaxez putin,prind avant, voi merge inainte,chiar de-ar mai fi sa cad. Nu renunt.Un pas,un tremur,un tipat. Slabiciunea ma frange. O lacrima prinsa in gat. Si totusi mai incerc. Cand cred,desi fizic nu pot,reusesc. Ma asigur in a 2-a bucla.Caut,ma tem,incerc. "Hai ,Raluca! hai,ca poti!" aud de jos incurajari.Sunt la o mana de a 3-a bucla.Piciorul prins de tremuraturi,fuge...si sperantele mi se zdrobesc de stanca.Cad si nu e nimeni sa ma prinda in brate doar dezamagirea cea trista si nemangaita. Ma lovesc usor de stanca,imi scrijelesc usor pielea. Vreo picatura de sange sau 2 sa fii curs. Ceilalti privesc ingroziti spre mine. Nu aveam casca.
Dar sunt bine,nu vreau sa renunt! Vreau mai sus!!. Cobor convinsa de ceilalti,jos,unde ma asteapta o imbratisare calda,in care imi regaesc suflarea.As plange in hohote,daca nu m-ar vedea nimeni...
Am simtit viata asa cum e ea,acolo sus,intre cer si pamant:aspra,severa,prafuita,ce te obliga sa te incordezi ca sa poti tarversa hopurile,te invata sa te relaxezi ca sa poti continua,si-ti arat uneori ca nu esti pregatit,te condamna,te sfideaza,te incearca,te intreaba "Crezi?"
Am lasat pe mai tarziu acel traseu,am facut in schimb primul meu traseu clasic,si mi-a placut mai mult,poate pentru ca prefer lucrul in echipa. N-am mai avut timp sa reincerc ce n-am reusit,de aceea simt ca Ampoita ma asteapta din nou. Voi reveni,sa-mi iau tributul....Deocamdata mi-am lasat si eu p stanca ADNul si stanca amprenta in pielea mea..o frunza vesteda,un vis,un gand, o tristete...urletul neputintei in fata mintii ce aspira la nesfarsita liberate. Acolo sus unde intalnesti singuratatea,auzi si glasul a ceva superior din tine,ceva ce este deasupra noastra, ce te indeamna sa mergi inainte,cu curaj...in orice clipa " Believe!"
Mirela Pop:
Eu - Mirela, pot spune ca am fost prima oara la o escalada organizata in scopul invatarii unor elemente de tehnica. De initieri de scurta durata am mai avut parte in facultate si am practicat unele episoade de alpinism in pesterile in care am intrat cu cluburile de speologie, mai demult si mai recent...dar asta o consider prima iubire...
Munte, cheama-ma si voi veni!Mereu, intotdeauna!
Zambesc, chiar e o noua iubire, am trait emotiile unui indragostit nesigur pe el si precaut fata de celalalt dar dornic si emotionat in tot ce face...voi, care deja practicati un sport si hobby poate ati uitat ca primele senzatii sunt intense si ametitoare.
Dar eu am rabdare sa savurez momentele, asa ca am campat inca de vineri ca sa am timp sa imbratisez cu privirea stanca pe cale de cucerit, sa ma bucur de inca o seara departe de oras si sa ma incalzesc la un firav foc intr-o seara racoroasa de toamna.
Am ascultat a doua zi ca un elev constiincios toate explicatiile si am chiuit de bucurie cand am reusit sa fac primul traseu...apoi al doilea, al treilea...cu ezitarile de rigoare, cu balansarile din siguranta urcarii in mansa...ah, si mai stiu cuvinte: spituri, nuci, fil, liber, "piatraaaaaaaaaaaaaaa.....":))))
Cerul albastru intens, senzatia de libertate cand esti putin mai aproape de varf si cer "in a place where the eagle fly", da, mai vreau, Munte, cheama-ma si voi veni!
Duminica am capatat mai mult curaj si am mai facut doua trasee la care ma uitam cu jind si neincredere cu o zi inainte...mi-au tremurat picioarele, mi-am simtit mainile cautand, pipaind, gasind solutii pentru a consuma si lupta sa cuceresc ce vreau, iar satisfactia a fost pe masura!
Da, m-am indragostit asa ca voi merge ca hipnotizata sa intalnesc frumusetea stancii, a naturii, a drumului spre mai sus, mai aproape de iubitul meu etern, ce-mi poate oferi si surprzie "colturoase", stiu, dar pe care o sa-l stiu admira si respecta cum se cere, intotdeauna.
Un weekend pe care l-as repeta...dar pentru ca nu se poate vi-l trimit prin vorbe si ma pregatesc pentru un altul cel putin la fel de frumos...oriunde plecati, venim si noi - de data asta il duc si pe juniorul meu care bolnavior fiind a ramas acasa...
Catalina Zagrean:
Si a mai fost o tabara de initiere in escalada , de data asta la Ampoita! Printre altele se pare ca si vremea a tinut cu noi , am avut parte de mult soare, cred chiar mai mult decat ne asteptam!
Pentru mine a fost o tabara faina , m-am simtit foarte bine alaturi de vechii colegi dar si de cei noi , trebuie sa recunosc ca nici de data asta , cum s-a intamplat si in Aiud , nu am reusit sa ii cunosc pe toti dintre cei noi veniti!
Ma bucur ca lumea este multumita si sper ca fiecare a reusit sa catere cat de cat si sa simta un pic frumusetea acestui sport , hobby..
Titus Hen:
Intr-adevar totul a fost frumos. De la oameni, atmosfera, pana la vremea care a tinut si ea cu noi.
Dupa ani buni de pauza aproape totala, daca nu pun la socotela creste, vai si brane care nu depasesc gradul 3-4 UIAA, m-am reintalnit cu stanca.
Anca Ignateanu:
Week-endul asta mi s-a parut foarte foarte foarte fain, mai ales ca de data asta m-a apucat si pe mine "virusul cataratului". Mi-au placut la nebunie si zona si traseele si ma bucur ca am putut face primele trasee cap.Multumesc tuturor celor care m-au ajutat cu sfaturi, echipament sau incurajari.
Iulia Morariu:
Am fost si eu la Ampoita pentru a doua oara. Sunt foarte incantata de acel loc atat de aproape de civilizatie si totusi rezervat oamenilor care respecta si iubesc stanca si muntele.
Am resimtit bucuria primelor catarari din tabara precedenta (la fel de frumoasa) si m-am deconectat pentru putin timp de la problemele cotidiene. Ma intreb uneori de ce nu ne permite societatea si timpurile sa facem din mersul pe munte un modus vivendi si inca nu ma pot resemna.
Ii admir si felicit pe cei care s-au catarat cap pentru prima data. E o altfel de provocare sa iei tu decizii si sa iti invingi teama. Recompensa e acolo sus, admirand frumusetile naturii atat de bogata in surprize, cum ar fi acel coltisor de stanca pe care il vedeam in departare si la care trebuie sa ajung intr-o zi.
Lacul Bucura
Lacurile Ana şi Lia
